Au trecut 24 de ore de la ultimul ”El Clasico” și eu tot am rămas cu un gust amar, de parcă aș fi mâncat un grapefruit cu tot cu coajă. Ca suporter al Realului de mic copil mi-a fost greu să văd cum meciul împotriva Barcelonei devine o rutină în care madrilenii conduc din startul paridei, iar la final catalanii se impun fără probleme.
Tactica pregătită de Murinho a fost net inferioară în comparație de cea pregătită de Guardiola, și mă doare să văd că acest lucru se întâmplă de vreo câțiva ani (aici face excepție finala cupei Spaniei). Real înseamnă mult mai mult decât să stai cu „curu” în poartă și să te rogi ca Messi & Co. să prindă o zi proastă. Real Madrid însemnă spectacol, atac, goluri și un final de partidă liniștit pentru propri suporteri.
Pepe și Coentrao m-au dezamăgit la maxim. Messi trebuia blocat și marcat din startul partidei până în minutul 90 nu călcat pe degete și tras de păr.
Mi-e dor de o victorie împotriva Barcelonei, sper să o văd cât de curând posibil. Dacă nu, din respect pentru o persoană dragă, voi purta în viitor un tricou roș-albastru cu numele lui Messi pe spate. Dar sufletul mereu îmi va fi alb-violet!
