duminică, 18 decembrie 2011

Răspuns la articolul scris de Iulian Leonard

În urmă cu aproximativ două săptămâni am avut plăcerea ca în cadrul seminarului de G.P.S. (Genurile presei scrise) să îl ascultăm pe Iulian Leonard de la „Arad Culture”. L-am ascultat cu atenție și cu interes, în mare parte am fost de acord cu ceea ce spunea el, multe dintre lucrurile povestite le știam, iar momentele în care am fost în dezacord cu ce spunea el au fost prea puține.
            La aproximativ două săptămâni după acest seminar sunt uluit să citesc că Iulian Leonard ne consideră pe cei prezenți la seminar, printre altele: niște rechini, persoane care nu sunt dispuse să se profesionalizeze, oameni fără părere, iar unele dintre fete și le imaginează mai degrabă la Fashion TV, purtând ceva sumar și dantelat. Articolul poate fi citit în totalitate aici.
            Am și eu un mic răspuns pe care doresc să-l adresez lui Iulian Leonard:
Acest articol l-ai scris ca să faci trafic? Pentru că alt răspuns nu am, ştiai că vom afla de postarea ta. Atât ai înţeles din întâlnirea cu noi, studenţii? Sunt de acord că mulţi au fost plictisiţi şi neinteresaţi când ţi-au văzut faţa. Stai liniştit! Nu e ceva persoanal, putea să vină Băsescu la curs, reacţia era asemănătoare.
Mi se pare o lipsă totală de politeţe, mai ales din partea unui om care se ocupă de „cultură”, să ne ataci şi să ne bagi pe toţi într-o oală. Cu ce drept? Cine eşti tu până la urmă? O persoană plictisitoare care a trecut dintr-un subiect într-altul şi nu mai termina să se laude cât de multe face? Cel puţin impresia asta ne-ai lăsat-o. Ne-ai arătat ce ai în ghiozdan … Foarte tare! Aceleaşi lucruri le purtam şi eu cu mine în clasa a X-a şi sunt conştient că nu îmi pot lipsi mai ales acum, în meseria de jurnalist.
Personal nu mă consider o persoană care să scrie cronici culturale sau subiecte de acest gen, dar îți garantez că găsesc la orice oră cel puțin 25 de studenți la noi în an sau mai bine spus „în șleahta de sictiriți și nepăsători”, care sunt capabili să scrie cel puțin la fel de bine ca tine.
Ai concluzionat că viitorul jurnalismului e nul, după care ai spus că ai băut un vin bun înainte. Poate trebuia să începi cu vinul și te înțelegeam mult mai bine, și eu fac urât la câte o beție. După spusele tale mutrele noastre sunt acre și ne îmbrăcăm prost. Nu stau să-mi analizez colegii, pentru că nu am acest drept, cât despre mine – poate sunt așa, cu mutra acră și îmbrăcat prost ... dar tu ... tu ești simpatic și îmbrăcat cât se poate de potrivit, vesta ta a făcut ravagii printre colegele mele. Și eu pot fi rău, atunci când am motiv.
Deocamdată mă opresc aici, baftă pe viitor în tot ce faci, dar fă cu cap!

5 comentarii:

  1. Foarte bine Gabi! O replica bună pentru un om care dacă se crede așa deștept în comparație cu noi, nu ar trebui să se preteze la așa ceva. Sau asta să insemne cronica culturală despre care a încercat să ne vorbească?

    RăspundeţiŞtergere
  2. Probabil. Decât jurnalist ca el, mai bine florar ca mama!

    RăspundeţiŞtergere
  3. .... daca de noi se simtea atacat :)), eram si noi curiosi de ce ne asteapta, mai ales ca mai toti profesorii ne-au zis din primul seminar/curs ca viitorul nostru nu suna deloc bine ca vom lucra mult si pe bani putini sau deloc. In plus,ce daca unele colege vor lucra la fashion tv? conteaza ca ele sa fie implinite(si nu ma refer la partea financiara).Sau, cine stie poate cea mai prost imbracat dintre noi va scrie cronici culturale, dar se pare ca pentru el vorba aia cu nu judecati dupa aparente nu mai e valabila.

    RăspundeţiŞtergere
  4. Acest leonard este un aradean care sufera de complexul Timisoara

    RăspundeţiŞtergere
  5. Haha , din contră, îl apreciez foarte mult chiar şi pe domnul Tolcea, oricât de timişorean, nu ştiu de unde aţi tras o astfel de concluzie. Bâjbâiţi fraţilor !Până şi dumnealui, separat de ratting, mi-a dat LIKE. Ce părere aveţi ? O fi şi el arădean ? :D

    RăspundeţiŞtergere