Ce ar mai fi de făcut în ... România?!?

         La începutul anilor '90 când C.A.P.-urile se dizolvau peste noapte (la propriu) și baronii locali ”înfloreau” peste noapte precum ghioceii după o iarnă grea, au apărut și investitorii străini în România. Reprezentam atunci o piață nouă, de perspectivă, dornică să aibe în plămâni aerul capitalismului mult așteptat. Atunci le-am dat ”ignore” investitorilor străini, ba mai mult, au fost voci care spuneau ”noi nu ne vindem țara”, iar azi am da-o și pe gratis, dar nu o mai ia nimeni. Tot mai multe firme se trec pe ”offline” pentru că nu suntem o piață rentabilă.   

Ce e de făcut? În România?!? E o întrebare care se află pe buzele multor persoane și este urmată de cele mai multe ori de sintagma ”ce nu ar mai fi de făcut în România?”  Eu mă întreb azi, se mai poate face ceva în țara noastră?

Sunt mai multe variante, una binecunoscută și aplicată de vreo 20 de ani. Nu facem nimic și spunem ”mai rău de atât să nu fie”.

Celelalte variante, sunt atât de dificile, încât sunt promise tot o dată la 4 ani și niciodată nu sunt respectate. Ca să fim o țară europeană în adevăratul sens al cuvântului trebuie să avem autostrăzi. Dacă le aveam în urmă cu 2 ani, compania de automobile ”Mercedes” ar fi ales România în detrimentul Ungariei pentru deschiderea mai multor fabrici. Și totul se leagă ca un lanț trofic. Dacă aveam autostrăzi, investitorii străini erau mai interesați de patria noastră, o dată cu interesul lor veneau și locurile de muncă, dările la stat creșteau, iar economia era pe plus. Deja vorbesc basme și mă simt de parcă aș vrea să candidez pentru un loc în parlament. Dar eu nu asta vreau. Mi-aș fi dorit ca România să nu fie locuită de români cu mentalitate românească, o țară în care salamul se mănâncă și nu cântă, o patrie de care să nu-mi fie rușine să recunosc că fac parte din ea atunci când călătoresc peste hotare.

De vină pentru felul în care a ajuns România nu sunt doar politicienii. Ei vin și pleacă, o dată la 4 ani, sau niciodată (asta e varianta tristă), țara e locuită în tot acest timp de noi, românii.

Un alt capitol la care ne putem considera repetenți, ca nație,  este bunul simț și cei șapte ani de acasă. Cum să trăim într-o societate civilizată când elevii de liceu au în ghiozdan pungi cu etnobotanice (cei care au ghiozdan), iar cei de gimnaziu colecționează pokemoni și stickere cu Hanna Montana în loc să citească o carte. Și când se afișează rezultatele de la bacalaureat de vină e ministrul educației. Păi domnul ministru le-a dat bani pentru etnobotanice? sau tot el a mers cu elevii să-și cumpere reviste cu pokemoni? părinții ce au făcut în acest timp? părinții lor, ce fac acum? Dacă ești părinte și citești asta, ar fi mai bine să mergi să vezi ce face copilul tău, pentru că și eu am terminat de scris.