Topul clipurilor româneşti intrate în istorie. De la "6 cai" la "nu ştiu"

În timp ce majoritatea gospodinelor pregătesc ultimele detalii pentru Revelion vă propun să urmărim cele mai vizionate clipuri româneşti de peYouTube ce au intrat în istorie. Trebuie să menţionez că nu au intrat în top personaje precum Gigi Becali, Fernando de la Caransebeş, Tarky sau Nikita. Am ales oameni necunoscuţi care au intrat în inima şi casele românilor pentru felul lor de a vorbi şi pentru exprimarea care nu are nimic în comun cu gramatica română.

Locul 1 - 6 cai frumoşi



Locul 2 - "Nu ştiu" - Ciprian din Piatra Neamţ



Locul 3 - Burlanul

100 de curiozităţi despre lumea în care trăim

Sursă foto: mediafax.ro

Unele dintre statisticile de mai jos vi se vor parea amuzante in timp ce altele sunt cat se poate de serioase. Absolut toate sunt menite, insa, sa ne arate cat de putine lucruri cunoastem despre lumea care ne inconjoara. Demersul nostru include statistici din absolut toate domeniile de interes, de la date geografice si zoologice pana la cele politice si militare... un melanj de informatii mai mult sau mai putin inedite care sa va descreteasca fruntile si care sa va permita cateva momente de reflectie...

1. Furnicile nu dorm niciodata. Cu toate acestea, in zorii zilei, furnicile se intind asemenea oamenilor pentru a se dezmorti.

2. Aproximativ 90% din populatia intregii planete locuieste in emisfera nordica.

3. Cimpanzeii si cotofenele sunt singurele animale care isi pot recunoaste imaginea intr-o oglinda.

4. Barajul Hoover din SUA a fost proiectat ca sa reziste pentru cel putin 2.000 de ani. Cimentul folosit la ridicarea impresionantei constructii nu se va intari complet decat peste 500 de ani.

5. In ciuda aparentelor, doua treimi din suprafata intregului continent african se afla in emisfera nordica.

6. Daca tii un caras auriu intr-o incapere lipsita de lumina, acesta va deveni, in cele din urma, alb.

7. Irlanda este singura tara europeana in care nu exista serpi.

Momente hazlii în trafic, surprinse de mine

Un şofer ştie cel mai bine cât de plictisitor poate fii un drum câteodată. Şi nu puţine au fost momentele în care m-am plictisit în ultimii 3 ani şi jumătate de când am carnet. Am împlinit 100.000 de km timp în care am avut tot atâtea griji, cel puţin una pentru fiecare kilometru.
Dar cele mai frumoase momente sunt lucrurile inedite pe care le poţi surprinde doar la volanul maşinii. Am încercat în ultimul timp să focalizez aceste momente şi să le împărtăşesc cu voi, sper să vă placă.




Într-o zi în timp ce eram treabă pe străzile din Timişoara, am realizat că rasismul nu este întâlnit în acest oraş, dovada poza de mai jos în care e scris roşu pe galben: "Să nu mori ţigane! Noi te iubim".

Să nu mori ţigane! Noi te iubim.

Autostrada Transilvania. Bună dar mică - mică ... cât e "¤#%¤" la furnică :)). Prima urcare rămâi uimit de ce autostrăzi avem. Dar când îţi trece uimirea cobori de pe ea ... are aproape 30 de km.

Autostrada Transilvania - la jumătatea drumului (kilometrul 14)

Undeva între Băile Herculane şi Teregova am făcut această poză. Trebuie să menţionez că nu am gustat această mâncare, dar cu prima ocazie voi savura nişte mititei, doar sunt naturali.

Mâncare Naturală

MÂNCARE NATURALĂ - iar pe casa din fundal scrie: MITITEI, CÂRNĂCIORI DIN CARMANGERIE PROPRIE - PREŢ 10 LEI.

Oare cum o fii mâncarea sintetică?!???

Urare de la Recaş - Crăciun Fericit!

Tu, cititorule, ce eşti pe blogul meu acum,

Azi în Sfântă sărbătoare de Crăciun

Să „guşti” fiecare postare a mea,

Ori că e bună, ori că e rea.

După fiecare articol să-mi pui „extraordinar”

Ca să cred că munca nu mi-e în zadar.

Iar în anul ce urmează

Să mai am postări ce rimează,

În 2011 să fii pătimaş

Să bei  „Vin” de la Recaş

Iar Moşu să-ţi pună la noapte sub brad

O promovare la job cu un grad,

Salariu mai mare la anul ce vine

Şi să nu mai auzim ... Să trăiţi bine!

Ce mă enervează de Crăciun cel mai mult ...

Crăciunul este una dintre marile sărbători ale creştinătăţii, dacă nu cea mai mare alături de Paşte. Cu toate că este un moment al anului când ar trebui să fim mai buni sunt o grămadă de chestii ce mă enervează de această sărbătoare:

1. Colindătorii. Nu vin să te colinde cum spune datina, să-ţi vestească naşterea lui Isus, ci vin să cerşească bani. 99% din colindătorii aflaţi pe străzi în această seară sunt în căutare de bani şi nu la colindat.
2. Mesajele primite pe telefon. Urăsc mesajele pompoase cu o grămadă de epitete, metafore sau rime. Apreciez mai mult un mesaj simplu gen "Crăciun fericit".
3. Sunt persoane care când se gândesc la Crăciun văd în faţa lor: sarmale, cozonac, carne, fripturi, prăjituri şi la sfârşit trifermentul. Care mai e sărbătoarea? oare asta înseamnă sărbătoare? să mâncăm până ne puşcă toţi nasturii?!?
4. Persoanele care se laudă că au ţinut post. Dacă tot îl ţi, ţine-l pentru tine, aşa e mai valabil, nu trebuie să ştie tot judeţul.
5. Cei ce-şi fac bradul cu 2 săptămâni înainte de Crăciun şi-l ţin împodobit până în săptămâna mare
   .

Sursă foto:  http://blog.enciclopediaromaniei.ro 

Povestea călugărilor care fură copii din Recaş

De mai bine de două săptămâni circulă zvonul prin oraşul Recaş, cum că ar exista o "bandă" de călugări care fură copii din această localitate. Povestea este dramatică dacă stăm să ne luăm după spusele unor localnici, deoarece, răpitorii ar fura copilaşii cu scopul de a-i omorî şi a le fura organele. Macabru!
Din alte surse se aud informaţii precum aceşti călugări ar circula cu un microbuz de culoare albă, ba mai mult, o fetiţă i-a mărturisit mamei sale că a fost urmărită de călugări în drumul spre casă în timp ce se întorcea de la şcoală.
Toată lumea povesteşte la fiecare colţ de această bandă de călugări, ba mai mult, într-o zi fiind într-un magazin din oraş, am participat la o discuţie dintre vânzătoare, una dintre ele mărturisind: "Ieri călugării pândeau copiii la ieşirea de la şcoală."

Sursă foto: http://metropotam.ro 

Simţul jurnalistic a ieşit din mine şi mi-am spus că trebuie să aflu mai multe despre acest caz. Poate e şansa mea de afirmare în presă. Zis şi făcut, am început să investighez cazul şi iată ce am descoperit:

Aşa ceva vezi mai rar! Cele mai mari ratări din istoria fotablului

Vă propun să râdem în continuare de cele mai mari ratări din istoria fotbalului, în care "fotbaliştii" sunt antitalente greu de egalat. Dacă credeai că ai văzut totul, mai întreabă-te acelaşi lucru după ce vezi acest video.

Enjoy!

Andreea Voica - o viaţă de cântec popular

Orice fan îşi doreşte să afle cât mai multe lucruri despre artistul preferat. Şi atunci când găseşte informaţii noi se bucură de ele şi le consideră cele mai preţioase. Un fan adevarat împărtăşeşte bucuria cu ceilalţi, la fel fac şi eu acum. Am găsit blogul Andreei Voica, unde am dat peste o prezentare venită de la ea, o prezentare la persoana I, o prezentare de nota 10.

Ruga la Recaş - Iunie 2009

M-am născut pe 16 august 1975 la Reşiţa, unde am şi trăit până la vârsta de 15 ani când am plecat în Statele Unite. Tot la Reşiţa am urmat cursurile Liceului de Matematică-Fizică din clasa întâi până în clasa a noua inclusiv, apoi am continuat liceul la New-York, unde am făcut şi facultatea. Sunt absolvent al Universităţii St.John’s University profilul ,,business-management” şi mândră să recunosc că am terminat facultatea cu titlul onorific de “summa cum laude”.

Am început să cânt la vârsta de 6 ani, uimind pe toata lumea dar mai ales pe mama care nu ştia că eu îmi doresc acest lucru şi nu mă auzise cântând niciodată. Contrar a ceea ce crede multă lume mama nu m-a împins niciodată pe drumul cântecului popular; a fost drumul pe care mi l-am ales singură în viaţă şi pe care l-aş alege chiar dacă m-aş mai naşte o dată.

Prima mea apariţie pe scenă a fost la vârsta de 6 ani şi s-a petrecut pe scena Casei de Cultură din Reşiţa. Mama avea acolo un spectacol iar înainte de acel spectacol i-am spus mamei că vreau şi eu să cânt. Bineînţeles că nu m-a luat în seamă şi mi-a spus să o las în pace că nu are timp de joacă. Atunci mi-am câştigat membrii orchestrei de partea mea făcându-le o mică demonstraţie şi convingându-i că eu chiar pot să cânt. Împreună cu ei am abordat-o din nou pe mama şi am rugat-o să mă lase totuşi să cânt în acel spectacol. Până la urmă mama s-a lăsat cu greu convinsă şi mi-a improvizat un costum naţional de-al ei care îmi era foarte mare, mi-a explicat puţin ce înseamnă să cânţi cu orchestra pentru că era o premieră pentru mine,(aceasta a fost prima şi ultima lecţie de muzică pe care am primit-o vreodată de la mama), şi am intrat în scenă. Mama a rămas în culise extrem de emoţionată şi cu ochii în lacrimi, iar eu am intrat în scenă fără pic de emoţii şi atât de dezinvoltă de parcă acesta era cel mai firesc lucru din lume pentru mine. Nu ştiam decât trei cântece pe care am fost nevoită să le repet pentru că publicul m-a iubit din prima clipă şi aproape că nu am putut să ies de pe scenă. Mama plângând de bucurie îmi făcea semne din culise să ies din scenă, iar eu îi arătam că nu pot pentru că mă vrea publicul, de la care primisem flori şi ciocolată. Zâmbesc şi acum când îmi aduc aminte de acele momente care s-au petrecu cu mai bine de 25 de ani în urmă.

Viaţa de student ... o iubesc!

De ce? de ce iubesc viaţa de student? simplu, pentru că e cea mai grozavă parte a vieţii, parte a tinereţii. Multă lume o zice, o susţin chiar şi cei de vârsta a 3-a, care au trecut prin studenţie.

Când eşti student vezi viaţa cu alţi ochi. Chefuri cu colegii, nopţi petrecute până târziu în cluburi şi dacă dimineaţa nu te poţi trezi să mergi la facultă, te gândeşti practic "recuperez săptămâna viitoare cu altă grupă".

Amfiteatrul A03

Programul la facultate e foarte flexibil şi poţi face şi alte activităţi care te vor ajuta pe viitor. De exemplu eu pe lângă facultate, îmi ajut părinţii în afacerea lor, sunt implicat în politică, sunt coprezentator la o emisiune televizată, scriu la un ziar şi sunt copywriter la o companie. Şi mai am şi timp de multe alte treburi, de multe clipe de relaxare.

Doliu în Timişoara. Doliu în toată ţara

Acum 21 de ani, în Timişoara sa trăgeau primele focuri de armă împotriva manifestanţilor care au luptat pentru libertatea noastră. Se scria istoria cu sângele timişorenilor, pentru binele nostru. Ei au luptat ca noi să ducem o viaţă mai bună, o viaţă necenzurată, o viaţă decentă.

Nu pot intra în detalii, să descriu cum era viaţa înainte de 1989, pentru că am trăit doar 6 luni sub regimul comunist, dar după spusele părinţilor şi ceea ce văd la televizor treaba era nasoală rău. Cine spune că era mai bine, ori e nebun, ori inconştient. Chiar dacă banii ne ajung la limită lună de lună, să nu uităm că înainte de 1989 nu erau facturi la net, telefon, rate sau cablu tv. Nu erau atâtea tentaţii la tot pasul, nu era Mall şi nu circulam atâta cu maşina. Hainele de fiţe nu existau iar rafturile goale ale magazinelor au fost înlocuite cu supermarketuri burduşite de marfă.
Eroii nu mor niciodată! Ei au luptat pentru toate astea, iar mulţi nu au apucat să guste din ele, dar am apucat să ne bucurăm noi. De aceea e bine să fim recunoscători faţă de cei care şi-au vărsat sângele ca tu să stai acum pe net şi să citeşti postarea mea, în loc să asculţi  2 ore de laudă a regimului comunist. Dacă nu era ziua de 17 decembrie 1989 nu exista nici postarea mea, de acum, 17 decembrie 2010.

Suntem români şi asta ne ocupă tot timpul

De cele mai multe ori se adevereşte sintagma conform căreia "suntem români şi ne merităm soarta". De ce susţin ideea asta? pentru că de cele mai multe ori o ducem rău pentru că suntem (mult) prea ocupaţi de "capra vecinului" şi dacă a noastră moare, să moară şi a lui. Ne place să ne plângem şi să ni se plângă de milă, că suntem săraci şi nu avem venituri, dar nu facem nimic în privinţa asta. Mulţi români trăiesc cu mentalitatea "Sunt sărac pentru că nu lucrez".

Sursă foto: http://castorii.blogspot.com

Eu aş spune altfel: Nu lucrezi pentru că eşti sărac. Îţi place să ţi se plângă de milă, să primeşti totul "moca", fără niciun sacrificiu. Să nu lucrezi nimic, dar dacă se poate ca cele mai mari merite să îţi fie atribuite doar ţie, pentru că tu eşti leneşul care face tot.

Pe zi ce trece constat tot mai mult, că suntem la sute de ani distanţă faţă de mentalitatea occidental-europeană. Acum câteva zile am fost la medic. Mi-am aşteptat liniştit rândul la coadă iar când a trebuit să intru altcineva mi-a tăiat calea, era mentalitatea balcanică. Într-un final am intrat şi eu, iar când am ieşit mi-am cerut scuze celor care stăteau afară ... scuze pentru că am fost corect, ceea ce la noi nu e normal!

Mai rău e că nimeni şi nimic nu poate schimba mentalitatea românească. Unii se mândresc cu ea, pentru că asta ne deosebeşte de restul, de aceea suntem români.

Presa scrisă, bloguri şi Facebook

Sursa foto: http://www.oweb.com

După ultimele date furnizate de ECDL peste 80% din populaţia planetei nu foloseşte internetul. În România lucrurile stau altfel,  rata de penetrare a internetului este de 31,4%. Chiar dacă cifrele surprind pe multă lume, din cauza internetului presa scrisă pierde tot mai mult teren în faţa acestui fenomen.

De pe hârtie la online

Audienta cotidienelor online determina dublarea audientei generale a Internetului, conform unui studiu realizat de Nielsen/NetRatings pentru Asociatia Cotidienelor din America (NAA), citat de editia online a revistei de afaceri Forbes. Tot mai multe ziare sunt atrase de domeniul online, şi de mutarea ziarelor de pe hârtie pe internet din mai multe motive, principalul fiind banii.

În contextul în care presa pe Internet a înregistrat un adevarat boom, iar numarul de bloguri este în crestere, cititorii se axeaza acum pe domeniul virtual. Internetul este un mijloc de informare, aşa că viitorul presei scrise este pus în discuţie.

Discuţiile despre dispariţia presei scrise se poartă de câţiva ani deja. Avansul internetului, renunţarea achiziţionării unui ziar sau a unei reviste deoarece avem tv şi net, scăderea publicităţii, pierderile – toate sunt motive pentru propovăduitorii acestei dispariţii.

Presa scrisă pe net înseamnă trecerea de la suportul tipărit la cel digital. Nu dispariţia ei, ci doar schimbarea suportului. Şi nu ar trebui să îşi schimbe numele în „presă citită“, ca deosebire de cea „auzită“ sau cea „văzută“. Rămâne presă scrisă pentru că trebuie să scrii cuvintele. La tastatură, pentru că oricum nu mai scrie (aproape) nimeni pe hârtie din moment ce la tipografie trebuie să ajungă în format digital (iar culegătorii au cam dispărut).

Bloguri

Acum 1.000 de blog-uri decid singure ce este interesant. Dacă destule sînt interesate, bingo!, ai devenit ştire.[...] Să distrugi monopolul presei este una. Dar internetul a distrus şi monopolul politic. Este puţin problematic pentru jurnalişti şi politicieni, dar este o veste bună pentru libertarienii de toate culorile. Stîngiştii s-au bazat întotdeauna pe control, atît al informaţiilor cît şi al resurselor fizice. Astfel de control nu mai este tehnic posibil.
Daniel Hannan, martie 2009

A fost şi o propunerea a bloggeriţei Roxana Călinescu de a fi creată o legitimaţie de jurnalist pentru bloggeri.

"Nu ştiu" ce am

Sunt aşa într-o stare că nu am chef de nimic. Cred că orice om trece la un moment dat o dată la câteva luni printr-o stare melancolico-depresivă în care nu mai are chef de nimic. Chiar aşa mă simt şi eu acum, da eu, care sunt mai mereu plin de viaţă după cum spun prietenii.
Poate există asteniile de iarnă, poate e şi vremea de afară, nu-mi pot explica. Alt motiv nu am, totul merge ca pa roate doar capul meu mă cam doare. Ce mă (mai) face să zâmbesc, să tresar, şi să-mi ies din tipar este dragostea ei şi cei de la "În puii mei".
Have fun!

Twinkle, twinkle … little “Star”

Aşa cum ne-a obişnuit, bunul meu prieten Liviu Obîrşan, ne oferă un text şi implicit o relatare de invidiat pe urma întânirii cu Niclas Cage. Bravo Liviu, încă o dată, şi ... vorba ta, "Keep up the good work!", merită.

Sibiu, noiembrie 2010. O zi minunată, într-o “altă Românie”. Da ! fosta Capitală Culturală Europeană în 2007, poate fi considerată o altă Românie, un loc de refugiu în artă şi viaţă, un loc în care reînveţi să trăieşti, să te bucuri şi să apreciezi adevăratele valori.

Păşeam relaxat, alături de frumoasa mea soţie, pe străduţele centrului istoric ţintind Piaţa Mare unde Caravana Castel Film Studios stârnea mare zarvă printre trecători. Nicolas Cage filma, în acel week-end, pentru “Ghost Rider 2” iar mulţimea era nerăbdătoare să fie “face to face(off)” cu unul dintre cei mai bine plătiţi actori de la Hollywood (20 mil $/film) în perioada de glorie, premergătoare marii cretinităţi … pardon !!! … crizei mondiale.

Considerat de către mulţi decăzut (onorariu doar 7 mil $ pentru ”Ghost Rider 2” şi datorii de 35 mil $ fiscului), Cage îşi păstrează piedestalul şi statutul câştigat de-a lungul timpului, rămânând pentru eternitate în rândul oamenilor care au făcut şi lăsat ceva în urma lor, nu doar umbră (şi o groapă)  Pământului. Mai mult, de remarcat şi apreciat faptul că a renunţat la numele de Coppola (tatăl său fiind August Coppola, fratele marelui regizor Francis Ford Coppola), “nepotismul” nestându-i în caracter. Fenomen total “invers”

Primele de Crăciun în sistemul bancar

Suntem în plin weekend ceea ce înseamnă relaxare şi deconectare de la toate problemele create de job, şcoală sau alte lucruri. Şi dacă tot ne apropiem de sărbătoriile de iarnă haideţi să ne întoarcem faţa către ele şi să ne gândim la ... prima de Crăciun! Bonusul mult aşteptat de angajatul român, bonusul care dă atâtea bătăi de cap angajatorului român.

Angajaţii din sistemul bancar sunt întrebaţi ce vor face cu banii din prima de Crăciun. Acest studiu se desfăşoară în mai multe ţări, şi este interesant de urmărit cum se cheltuie aceşti bani în diferite colţuri ale Europei.

Elveţianul: Cu banii din prima de Crăciun îmi cumpăr o barcă.
Reporterul: Şi cu restul?
Elveţianul: Cu restul îmi renovez faţada la casă.

Englezul: Din banii de primă îmi cumpăr o maşină sport.
Reporterul: Şi cu restul?
Englezul: Cu restul mă duc în excursie în Africa.

Sursa foto: http://t0.gstatic.com

Românul: Din banii din primă îmi cumpăr un polover.
Reporterul: Şi cu restul???
Românul: Restul îmi dă mama şi tata...

Sper că v-am descreţit frunţile!

Iubirea şi femeile, lucruri preţioase, dar greu de înţeles

sursa foto: http://images2.layoutsparks.com

Întotdeauna am fost de acord cu sintagma conform căreia în spatele unui bărbat de succes se află o femeie extraodrinară, fără care nu s-ar fi putut ajunge la acel succes. După părerea mea, femeia este cea care ne dă culoare în viaţă, ne înţelege şi ne face toate mofturile. Femeia este pusă să joace mai multe roluri în acelaşi timp, şi o face cu brio. Este o mamă excelentă, o soţie formidabilă, o gospodină ordonată şi o femeie de carieră de invidiat (lista mai poate continua). Nu vreau să fac un articol de preamărire a femeii, acesta este adevărul şi nimic mai mult.
 
Unde vreau să ajung?

Cât de extraordinară poate fi o femeie, pe atât de greu de înţeles poate fii câteodată, şi mă refer aici la iubire. Iubirea faţă de femei:

• Dacă o suni prea des o stresezi, dacă nu o suni se întreabă ce faci de nu dai semn, şi devine geloasă.
• Dacă ieşi cu prietenii se supără cu nu petreceţi destul timp împreună, dacă stai cu ea o sufoci.
• Dacă îi spui că o iubeşti, prea des, nu mai are farmec. Dacă nu îi spui crede că nu ţi la ea.
• Dacă o mângâi, şi eşti tandru o iriţi. Dacă nu faci asta, eşti prea rece!
• Când ea e nervoasă tu eşti calm, şi viceversa.
• Dacă ridici tonul când eşti supărat se enervează, dacă eşti prea moale spune că nu ai atitudine.

Oricum ar fi să luăm lucrurile, e greu să te pui în pielea unei femei, dar mai greu în pielea unui bărbat aflat lângă o femeie. Femeia e preţioasă, la fel şi iubirea, sunt greu de împăcat şi greu de dobândit. Iar când le ai, ţine bine de ele, s-ar putea să nu te mai întâlneşti cu ocazia asta. Încearcă să înţelegi femeia aşa cum este, pentru că şi ea face la fel!

Secretul succesului

Nu trebuie să faci şcoală în domeniu, trebuie să fii născut pentru aşa ceva. Sunt oameni care au talentul de a scrie, de a-şi exprima gândurile într-un text remarcabil, aşa cum e şi textul de mai jos conceput de bunul meu prieten Liviu Obîrşan. Bravo Liviu!

Cine n-ar vrea să-l cunoasca ?! Să-l simtă pe propria piele ?!

Ei bine, în aceste vremuri, nu mai este un “secret”. Din contră, se vad “indicii” peste tot, oricând şi în orice domeniu de activitate. Au fost vremuri când era controlat, ţinut după perdea, fiind ca o himeră, o oază în deşert, elixirul din pocalul Zeilor, vremuri în care virtuţile erau preţuite şi se putea trăii de pe urma lor, “succesul” nereprezentând un factor vital.

Astăzi, cine nu are şansa să guste din cupa succesului moare prematur. Devine doar o marionetă în mâna unor papuşari, pe o scenă râncedă şi ponosită. Virtuţile nu reprezintă altceva decât un “nod în papură”, purtătorul lor devenind “persona non grata”, o tumoare ce necesită extirpare lăsând loc manipularii, doctrinelor şi “jocurilor” celor fără caracter (a se vedea guvernanţii, europarlamentarii, guvernele invizibile ale marilor masonerii mondiale).

“Succesul” poate fi materializat foarte simplu, prin paradoxalul “cerc”. Banal, simplu ca formă dar totodată complex prin ceea ce reprezinta, “cercul” este intruchiparea ideală, forma perfecta a ceea ce se cheama “secretul succesului".

 Legenda:

P.C.R. – Pile Cunostinte si Relatii

           Sistemul este concentric, “succesul” rezumandu-se la aderarea, patrunderea intr-unul din cercurile de la baza si de acolo urmarea drumului catre “varf” repetand aceleasi tactici si manevre de aderare si patrundere.

Principiul este unul de natura primara, instinctiva, “viata” in sine (formarea si perpetuarea ei) avand la baza strapungerea unui cerc !

            “It’s not about the money. It’s about the game ! The game between people !”

           “If you’re not inside, then you’re outside ! So … you need to decide … “

           “Bulls make money … bears make money … The pigs !!! They get slaughtered !!!”

                                                                            Gordon Gekko - Wall Street (Money never sleeps)

A trecut un an, au mai rămas 4. Trăiţi bine?

Azi se împlineşte un an de la alegerile prezidenţiale din 2009. Un an plin de minciuni, tăieri salariale, ipocrizie şi incompetenţă. Un an în care portocaliul a devenit sinonim cu negrul-sinistru.

Sursa foto: www.zoonpolitikon.ro

Acum fix 12 luni sărbătoream schimbarea, credeam în Guvernul condus de Klaus Johannis, credeam în alianţa Geoană-Antonescu şi eram ferm convins că executivul va fi alcătuit din tehnocraţi care ne vor (re)aduce normalitatea. Credeam că vom fi conduşi de un neamţ şi vom fii şi noi mai nemţi.
Da, aşa e ... acum fix un an zâmbeam şi ne bucuram, că în sfârşit barca se scufundă. Dar ce nu am ştiut noi, că la acele ore târzii, "marinarii" fabricau voturi. Ne-am culcat cu Geoană preşedinte iar dimineaţa ... Un fleac, ne-au ciuruit! Pentru soarta mea şi a voastră a hotărât diaspora. Au hotărât românii plecaţi din ţară după traiul mai bun. Adică cei mai nemulţumiţi dintre noi, de puterea portocalie, au reconfirmat-o.

Ce-i face pe timişoreni fericiţi

Împreună cu colegul şi prietenul meu Marius am realizat un filmuleţ-documentar despre fericire. Am încercat să aflăm ce îi face pe timişoreni fericiţi, de ce sunt fericiţi sau care a fost cel mai fericit moment din viaţa lor. De asemenea am căutat să aflăm care sunt aşteptările bănăţenilor pentru 2011.
Vreau să vă rog pe această cale, pe toţi cei ce îmi citiţi blogul să intraţi aici 220.ro şi să ne daţi "like" la video, deoarece materialul nostru a fost înscris într-un concurs. Mulţumesc!
De asemenea aştept comentariile voastre, ce vă face fericiţi, şi ce înseamnă fericirea pentru voi. Ce mă face pe mine fericit? Aflaţi în filmuleţul de mai jos: 
Vezi mai multe din Video blog pe 220.ro

La mulţi ani, România!

Deşi cu o seară înainte am adormit şi nu mi-am felicitat Andreea la miez de noapte, azi 1 decembrie îmi fac datoria de cetăţean al României şi încep oficial sărbătoarea de 1 decembrie. 

La mulţi ani români, La mulţi ani România! Fie ca în următorul an să auzim mai puţin de criză şi Guvern dar mai mult de creşteri salariale şi economice! 

Chiar şi aşa, în momente gen "1 Decembrie" sunt mândru că sunt român şi că m-am născut în Banat!