Andreea Voica - o viaţă de cântec popular

Orice fan îşi doreşte să afle cât mai multe lucruri despre artistul preferat. Şi atunci când găseşte informaţii noi se bucură de ele şi le consideră cele mai preţioase. Un fan adevarat împărtăşeşte bucuria cu ceilalţi, la fel fac şi eu acum. Am găsit blogul Andreei Voica, unde am dat peste o prezentare venită de la ea, o prezentare la persoana I, o prezentare de nota 10.

Ruga la Recaş - Iunie 2009

M-am născut pe 16 august 1975 la Reşiţa, unde am şi trăit până la vârsta de 15 ani când am plecat în Statele Unite. Tot la Reşiţa am urmat cursurile Liceului de Matematică-Fizică din clasa întâi până în clasa a noua inclusiv, apoi am continuat liceul la New-York, unde am făcut şi facultatea. Sunt absolvent al Universităţii St.John’s University profilul ,,business-management” şi mândră să recunosc că am terminat facultatea cu titlul onorific de “summa cum laude”.

Am început să cânt la vârsta de 6 ani, uimind pe toata lumea dar mai ales pe mama care nu ştia că eu îmi doresc acest lucru şi nu mă auzise cântând niciodată. Contrar a ceea ce crede multă lume mama nu m-a împins niciodată pe drumul cântecului popular; a fost drumul pe care mi l-am ales singură în viaţă şi pe care l-aş alege chiar dacă m-aş mai naşte o dată.

Prima mea apariţie pe scenă a fost la vârsta de 6 ani şi s-a petrecut pe scena Casei de Cultură din Reşiţa. Mama avea acolo un spectacol iar înainte de acel spectacol i-am spus mamei că vreau şi eu să cânt. Bineînţeles că nu m-a luat în seamă şi mi-a spus să o las în pace că nu are timp de joacă. Atunci mi-am câştigat membrii orchestrei de partea mea făcându-le o mică demonstraţie şi convingându-i că eu chiar pot să cânt. Împreună cu ei am abordat-o din nou pe mama şi am rugat-o să mă lase totuşi să cânt în acel spectacol. Până la urmă mama s-a lăsat cu greu convinsă şi mi-a improvizat un costum naţional de-al ei care îmi era foarte mare, mi-a explicat puţin ce înseamnă să cânţi cu orchestra pentru că era o premieră pentru mine,(aceasta a fost prima şi ultima lecţie de muzică pe care am primit-o vreodată de la mama), şi am intrat în scenă. Mama a rămas în culise extrem de emoţionată şi cu ochii în lacrimi, iar eu am intrat în scenă fără pic de emoţii şi atât de dezinvoltă de parcă acesta era cel mai firesc lucru din lume pentru mine. Nu ştiam decât trei cântece pe care am fost nevoită să le repet pentru că publicul m-a iubit din prima clipă şi aproape că nu am putut să ies de pe scenă. Mama plângând de bucurie îmi făcea semne din culise să ies din scenă, iar eu îi arătam că nu pot pentru că mă vrea publicul, de la care primisem flori şi ciocolată. Zâmbesc şi acum când îmi aduc aminte de acele momente care s-au petrecu cu mai bine de 25 de ani în urmă.

După acel spectacol mama m-a dus la Casa Pionierilor de pe vremea aceea, unde am început să activez în ansamblul folcloric atât ca solistă cât şi ca dansatoare. De dansuri m-am lăsat câţiva ani mai târziu, când m-am mutat la Ateneul Tineretului la un alt ansamblu. Au urmat apoi colaborări cu multe ansambluri de profesionişti şi amatori, cu care am avut turnee atât în ţară cât şi peste graniţă. Fiind copilul unei mari artiste mi-a fost facilitată colaborarea cu nume mari ale muzicii populare de la o vârstă destul de fragedă; spre exemplu pe la 12-13 ani eram colaborator permanent al ansamblului profesionist “Doina Banatului” din Reşiţa alături de Nicoleta Voica, Petrică Moise, Dumitru Chepeţan, Ileana Maciovan şi George Rotaru. Bineînţeles, mai colaboram şi cu ansambluri din ţară ca “Junii Sibiului” de exemplu, şi am avut privilegiul de a lucra cu unii din cei mai mari coregrafi pe care i-a avut România: Ioan Macrea, Afilon Laţcu, Ion Munteanu, s.a. Am fost o norocoasă pentru că începând să cânt atât de devreme am prins acele vremuri dinaintea Revoluţiei când însemna cu totul altceva să fii artist decât în vremurile de acum. Mergeam în acele turnee legendare care ţineau şi câte două luni, în care jucam într-un oraş mare precum Clujul două zile la rând, două spectacole pe zi cu sălile arhipline. Lumea te venera pe vremea aceea şi te respecta ca pe un artist adevărat. Nu mai amintesc de faptul că eu la vârsta aceea de 12-14 ani ani câştgam într-o zi de turneu cât caştiga un muncitor într-o lună. Au fost vremuri de poveste …

O.K. La vârsta de 14 ani, chiar înainte de a pleca în Statele Unite am înregistrat primul meu album. În prezent sunt nouă din care unul în duet cu mama,mai sunt câteva colective, plus un material Electrecord.

Prima apariţie t.v. s-a întâmplat tot la vârsta de 6 ani, evident la Televiziunea Română pentru că era singura pe vremea aceea. Primul realizator din televiziune cu care am lucrat este acelaşi cu care colaborez cel mai bine şi astăzi: Elise Stan. Apoi au urmat Tudor Vornicu, Florentina Satmari, Mărioara Murărescu, Eugenia Florea, Simona Patraulea (i-am enumerat doar pe cei care conteaza pt. mine, cei care fac emisiuni de gen, restul sunt cu sutele).

În anii petrecuţi la New-York, nu m-am îndepărtat deloc nici de muzică şi nici de publicul meu.Am cântat şi acolo pentru românii din diaspora, iar vacanţele şcolare le-am petrecut în România cântând bănăţenilor mei şi înregistrând noi albume pentru ca lumea să nu mă uite. Întotdeauna am ştiut că mă voi întoarce acasă şi că voi cânta pentru că asta iubesc cel mai mult pe lume: cântecul.

Într-una din vacantele petrecute în ţară l-am cunoscut şi pe cel care avea să-mi devina soţ, acordeonistul Deian Galetin. Când l-am cunoscut pe Deian aveam doar 17 ani, dar am ştiut din prima clipă că el este jumătatea mea, omul cu care îmi voi petrece tot restul vieţii. Ne-am căsătorit 5 ani mai târziu, în 1997, când eu am terminat facultatea şi m-am întors acasă. Doar că acasă n-a mai fost Reşiţa ci Timişoara, oraşul natal al lui Deian. În acelaşi an s-au întors în ţară mama şi fratele meu,el este cu patru ani mai mic decât mine.De atunci locuim toţi în Timişoara.

Deian este cu 5 ani mai mare decât mine; s-a născut la Timişoara pe 11 mai 1970. A urmat cursurile liceului de muzică “Ion Vidu”, secţia pian, apoi Facultatea de Muzică din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara secţia pedagogie muzicală, devenind astfel profesor de muzică. În prezent este doctorand la Academia de Muzică din Bucureşti, urmând să-şi ia doctoratul în folclor. A fost profesor de muzică la Şcoala Populară de Artă a Centrului de Cultură şi Creaţie al judeţului Timiş, apoi secretar muzical al Ansamblului Profesionist Banatul din Timişoara. Astăzi este dirijor al ansamblului “Timişul” ce aparţine primăriei municipiului Timişoara. Dar cel mai important, este unul dintre cei mai buni instrumentişti din ţară şi totodată cel mai bun acordeonist al Banatului la ora actuală. Iar pentru mine este cel mai minunat om din lume, spun asta după zece ani de căsnicie fericită.

Despre artista Nicoleta Voica chiar nu ştiu ce aş putea spune ce nu ştie o lume întreagă: este un etalon, o modă, o legendă vie a muzicii populare bănăţene. Pentru mine este unul din foarte puţinii oameni pe care îi respect ca artişti.


Text original de pe blogul Andreei Voica: 

http://andreeavoica.wordpress.com/